Ati auzit de maturile de scortisoara? Nici eu–dar fie ca vine Halloweenul, fie ca da toamna in general, fie ca s-au dumirit astia cat de usor se poate propune—in loc de demodatul potpourri—o tufa de miros, cert e ca magazinele de-aici sunt pline, da, de maturi aromate cu bete de scortisoara. La fel de pline sunt de ele, de cateva zile, si dulapurile mele.
Despre maturi parfumate nu m-am gandit niciodata sa scriu, pentru ca maturile–daca ne uitam dincolo de rolul lor fundamental casnic–nu au, in context parfumistic, nici o relevanta; chiar daca ar avea-o, ea s-ar pierde, desigur, in fata insemnatatilor mistice (vrajitoare, posedari, si alte minunatii de care se bucura toate folclorurile (folcloarele? in fine).
Cand m-am uitat, insa, la insemnarile mele de peste ani, am gasit destule mentiuni despre maturile facute din plante aromatice, menite nu doar sa curete (la propriu), ci sa si improspateze, prin miros, imprejurimile. Asa ca iata o lista partiala de locuri in care, pe langa banalele tufisuri si plante fibroase, maturile se mai faceau si din materiale parfumate:
Bulgaria si Romania
- pelin (specii de Artemisia)
- imortele (Xeranthemum)
Italia si bazinul Mediteranei
- fenicul
- crizanteme
- dafin si salvie
- mastic
- storax (un copac din care se extrage un soi de tamaie, folosita des in parfumerie)
Maroc
- eucalipt
India
- vetiver
Rusia si Scandinavia
- mesteacan (ceremoniale si de uz personal, cu tot cu frunze)
- ace de pin (maturi mici, de mana)
Japonia
- lemn (pretios) de hinoki