Desi acu’, duminica, is b-b-batrana si b-b-bolnava de-mi fierb ochii si-mi iegzplodeaza criorii, weekendul asta a debutat fulminant, cu o infuzie de romanism cum rar mi-a fost sa vad pe taramuri straine.
Cand zic “romanism”, nu zic nationalisme incrancenate cu hop-si-asa si iluzii de grandoare, dar nici milogisme nostalgice cu tarani curati si filozofi. (Sa fim seriosi, un neam e mult mai mult decat legende, patetisme, si lamentatii. Suntem suma unor actiuni in serie a generatiilor dinainte de noi—si acuma, ca suflam si suntem in putere, e randu’ nostru. Tu, in curtea ta, ce faci? Celula ta, din fagurele intreg, cum arata? Sunt peretii ei destul de tari cat sa-i tina, umar la umar, si pe-ai vecinului, care si el are de tinut alti vecini de prin alte parti?). Nu, cand zic “romanism” ma refer la faptul de comun acceptat ca ceea ce ne uneste ne face si mai puternici, chiar daca intre timp unul striga anti-PSD, si altul face donatii la catedrala. Toata treaba e sa-i respecti aluia umanitatea. Si sa-l asculti.
Vineri am facut, pentru prima oara in multi ani de strainatate, o petrecere cu romani. Nu mi-a iesit s-o fac sambata, de centenar, din motive de aniversari si recitaluri la balet (daca se poate numi recital 30 de secunde de stat intr-un picior, ma rog, intelegeti voi), asa c-am facut-o vineri seara, si-am asteptat, ca de revelion, sa vina centenarul. Dintre oamenii care au venit nu stiam decat trei: un baimarean zdravan si calm ca un munte, un bucurestean zambitor, moale si bun ca o paine, si inca un bucurestean mic ca ani si mare ca minte care are in gand sa schimbe lumea (si mari sanse sa-i si iasa). Pe toti i-am cunoscut printr-un grup de romani-in-tehnologie la ale carui intalniri am fost doar o data… cand, bineinteles, s-a lasat cu runde live de karaoke si discutii despre injuraturi—da’ asta-i alta poveste. Ceilalti au venit pentru baimarean, pe care l-am rugat sa mi-i aleaga pe sistem “ca la tine-acasa”. Au venit, in total, ‘fo dooj’ de romani cuminti, normali, si relaxati, fara complexe de neam, specie, culoare ori alte cele.
Ce-am facut? In afara de mancat, baut, povestit, dansat, cantat (tare!) si faptul c-am strans semnaturi si ganduri pe-un servet pe care apoi l-am atasat, ca stema, steagului comunist de muzeu, nu prea stiu ce-am facut. Pot sa va zic ce n-am facut:
- n-am vorbit de-aiurea despre ce de rahat e Romanika;
- n-am vorbit de-aiurea despre cum Romania e cel mai minunat loc, unde s-au inventat din mosi stramosi oja, motostivuitorul, si ultravioletele;
- n-am vorbit despre munca, bani, afaceri;
- nu s-a gelozit nimeni;
- nu ne-am uitat, pana la urma, la nici un film (desi aveam proiectorul instalat si gand sa ne uitam la unul din filmele romanesti noi, am stat, pe muteste, cu Morometii pe fundal toata seara);
- nu ne-am fofarlit cu oficialitati; in 7 ore, n-am auzit doctor inginer, duamna arhitect, etc.
- nu s-a suparat nimeni (desi, ca tuta, l-am strigat pe-un musafir cu numele gresit juma’ de seara)
- nu a chemat nimeni politia, desi pe la 11:30 hauleam pe Subcarpati 🙂
- n-am facut decat foarte, foarte putine poze, pentru c-am fost ocupati unii cu altii;
- n-am dat cu Plua de masa, nu ne-am laudat, nu ne-am scos ochii;
- nimeni n-a facut mansplaining;
- n-am auzit fatidicele cuvinte treaba de muiere ori barbat adevarat; au contraire, am avut doi domni de mare angajament care au venit cu vinete, salam de biscuiti, si sarmale. 220, si bune rau.
- n-am auzit promisiuni pompoase ori aranjamente;
- n-a facut nimeni nici un comentariu pe seama omului meu strainez, care in alte instante a declansat comentarii de genul “E un tip foarte de treaba, da’ chiar nu ti-ai gasit si tu un romanas de-al nostru? Sau face bani multi?”
- n-a facut nimeni mofturi;
- n-am vorbit despre ce fac altii prost ci, mai degraba, despre ce putem face noi bine;
- n-a plecat nimeni ca de la gara. Lumea s-a placut, a schimbat dat de contact, ne-am trimis pozele, pupaturi, o sa vada si postul asta, etc.
Asa ca la multi ani, Romania. In curtea mea si fagurele meu si celula mea, promit c-am sa fac mereu ce stiu mai bine, cat pot de bine, ca sa ne fie—la toti—un pic mai acatarii.
#TraiascaCapraVecinului #biniliinvingi
Am inlocuit o stema veche cu semnaturi de oameni noi, de centenar.*
Cu Morometii in spate si steagul actualizat in fata.*
*
*
Incarcata politic pe alocuri, iata stema noua, asa cum se vede ea de la San Francisco.
Pe ritm propriu, fara nici o angoasa.
Pentru ca ma-sa e bolnava, capra exerseaza medicine pe ta-‘su’.
*poze de (si de la) musafiri. Saru’mana.
