Poate cea mai mare confuzie in descrierea unui parfum—dar si cel mai delicios de explorat—vine din confundarea (ori numirea eronata a) ambrei (cu) ambergris. Diferenta dintre ele, desi nesimnificativa pentru unii, adanceste granitele dintre real si conceptual, fabricat si format, elevat si primordial.
Ambra, asa cum am mai discutat, e un acord compus, o idee menita sa imite imaginea mentala de chihlimbar si sa reprezinte, in parfumuri, orientalismul si caldura; de multe ori, ambra e personaj principal si—mereu—erou pozitiv, sofisticat, de amplitudine.
La polul opus, ambergrisul este un ingredient real, palpabil, cu propria lui aroma foarte distincta, insa folosita de cele mai multe ori in fundal; astazi singurul produs animal considerat etic in parfumerie, alaturi de styrax—ambergrisul este una dintre cele mai rare si mai scumpe materii prime, si vine de la casaloti. Cand e prezent, confera compozitiilor in care se afla adancime si o dulceata pantrunzatoare, animalica, sarata (da, se poate). Spre deosebire de ambra, el aduce intuneric si ilegalitate, ca un pasager clandestin si important ori un personaj negativ si delicios fara de care povestea n-ar avea farmec.
Etimologic, cele doua sunt legate: ambergris provine din vechiul francez “ambre gris” sau care, la rândul său, provine din cuvântul arab anbar, care denumea chihlimbarul; calchierea s-a produs pentru ca, pana prin secolul al XIII-lea, si ambergrisul, si chihlimbarele se culegeau cu precadere de pe plajele reci ale marilor nordului (mai ales din jurul marii Baltice). Cam tot de pe-atunci, pentru dezambiguare, amber/ambre a fost aplicat aproape exclusiv chihlimbarului (rășinilor fosilizate); sensul lui a fost extins abia in ultimii 20 de ani sa denumeasca acordul compus din parfumerie pe care il cunoastem noi; tot in ultimele decenii, si pentru clarificare amber gris a devenit ambergris.
Profil de aroma: complex, animalic, cald, dulceag, marin, radios; pentru multi parfumeuri, asa miroase maretia si frumusețea.
Este greu sa nu te indragostesti de ambregris … care miroase, de la piesa la piesa, a mosc, violete, lemn proaspat taiat, tutun, murdarie, nuca de Brazilia, lemn, fum , fân proaspat cosit, alge la soare, biserici vechi, si orice altceva este dulce-dar-pământiu.
[Kemp Chris., Floating Gold: A Natural (and Unnatural) History of Ambergris]
Casalot matur. Credit: herald.ng
PROVENIENTA SI TIPOLOGIE
Casalotii, mari consumatori de sepie si caracatita, au dezvoltat de-a lungul vremii un mecanism de aparare foarte simplu: secreta o substanta cerata si moale care sa izoleze ciocurile tari, ca de papagal, ale cefalopodelor, si care sa-i ajute sa scape de ele fara ca acestea sa le zgarie mucoasele in timpul digestiei. Pana acum cativa ani se credea ca e o substanta pe care balenele o strang in stomac, de unde o regurgiteaza; cercetarea mai recentă sugereaza că ambergrisul se formează de fapt în intestin, de unde e excretat, laolalta cu fecalele, prin partea din dos.
Ce urmeaza seamana cu procesul de invechire a sevelor care, prin parti mai uscate, ne dau rasinile atat de ravnite in parfumerie; diferenta consta in faptul ca, unde rasinile n-au nevoie decat de aer, ambergrisul necesita mai multe elemente pentru maturare: soare, apa de mare, aer sarat, si… timp. Procesul prin care trebuie sa treaca un bulgare de ambergris ca sa ajunga la cel mai inalt grad de calitate poate dura pana la 30 de ani- si nimic, pana acum, nu-l poate replica intocmai: ambra alba nu poate fi obtinuta in laborator*.
Odata ce e eliminat, ambergrisul se va ridica la suprafata si va pluti; expunerea la combinatia aer-ocean-soare il va oxida, treptat, si-l va usca, schimbandu-i totodata si culoarea. Schimbarea se petrece din afara inauntru, astfel ca niciodata nu se poate spune cu exactitate ce varsta are, si cat a fost maturat, un bulgare; expertii culegatori cunosc, uneori, o piesa mai tanara prin aceea ca e mai grea (ambergrisul maturat indelung e mai uscat pe dinauntru, deci mai poros si mai usor)—si-o arunca inapoi in mare, asa cum ai face cu un peste prea mic. În general, cu cat un bulgare e mai ușor si mai alb, cu atat parfumul lui va fi mai ușor, mai dulce, mai rarisim.
Iata evolutia pe trei stagii de ambergris:
- Materia proaspătă are culoare neagră si lucioasa, cu maro închis spre interior. Textura e moale si lipicioasă, ca un lut, si are un miros puternic, de bălegar, foarte neplăcut. In acest stadiu, un bulgare proaspăt este absolut inutil—daca-l gasiti si va incumetati sa-l si atingeti, aruncati-l inapoi in mare. Dupa un timp, bulgarii se intaresc si se condenseaza in ceea ce se numeste ambergris negru- dulce insa fecal, inca nepotrivit pentru parfumerie.
Ambergris negru, situat fix intre materia proaspata, inutila, si cel mai de jos grad de calitate folosibil. Credit: ambergris.co.nz
- Ambergrisul standard este de obicei maro sau cenușiu, cu un parfum aromat si dulce, dar încă fecalic. La desfacere se pot observa adesea mai multe straturi.
Ambergris standard. Credit: Nas de Nas.
Ambergris standard. Credit: ambergris.co.nz
- Ambergrisul alb sau gri este acela care are o acoperire albă sau parțial albă la exterior, și o culoare deschisa la interior. În mod normal, piesele de acest tip sunt mai mici, ceva mai tari, poroase, si friabile. Parfumul, in schimb, e cel mai intens, cu o aroma descrisa ca fiind pufoasă, curată, matasoasă, ușor pudrata, dulce și pământoasă, cu o adâncime ca de ocean, unică.
Ambergris alb. Credit: ambergris.co.nz
Ambergrisul de uscat se formeaza in cazurile foarte, foarte rare cand un bulgare ajunge la mal si se matureaza pe jumatate ingropat in nisip, la calduri foarte inalte insa indeajuns de aproape de apa cat inca sa fie tratat de aerul sarat. Rezultatul e o materie de un alb-stralucitor, cu un miros de o frumusețe indescriptibila si preturi comparate cu cele ale aurului.
UTILIZARE
În parfumuri, ambergrisul este folosit ca fixativ care face toate compozitiile sa dureze mai mult; in cantitate mai mare, prezența lui se face cunoscuta prin acordul complex mentionat mai sus si format din note marine, fecal-animalice, dulci.
Chimic, cele trei componente majore izolate din ambergris sunt ambreina alcoolica triterpenica (principalul ingredient activ), precum și epicoprostanolul și coprostanona (astea cu copro sunt, dupa cum va inchipuiti, elementele care imprima animalicul).
In afara de parfumuri, distilatul de ambergris se mai foloseste si la parfumarea tigaretelor (in Egipt), aromatizarea mancarurilor, si ca afrodisiac; in trecut, Egiptul antic ardea ambergris in rituri religioase, iar in Europa medievala el se folosea ca medicament si ca protectie (deloc eficienta) impotriva ciumei.
LA CULES DE AMBERGRIS
Ambergrisul este, la ora actuala, unul dintre putinele ingredientele animalice legale in mai multe tari- si de cules, si de comercializat—asa ca daca va gasiti pe vreo plaja de pe parcursul migratoriu al balenelor, cascati ochii si pregatiti-va nasul. Iata unde sa va uitati: pe plajele mai reci ale Atlanticului, prin Irlanda si Tara Galilor, Africa de Sud si Madagascar, India si Japonia, Australia si Noua Zeelanda, Brazilia si Caraibe (mai ales in Bahamas).
Ambergrisul, deci, nu e (foarte) greu de gasit, dar probabil ca lumea, nestiind la ce se uita, nu-l recunoaste. Daca dati peste ceva care seamana cu ambergrisul, cel mai simplu de testat e cu un ac fierbinte- la atingere, materia veritabila se topeste, indiferent de stare, intr-un lichid vascos si negru. Orice alta reactie inseamna ca aveti de-a face cu altceva. Iar daca l-ati gasit, bucurati-va: sunt mai multe companii care cumpara ambergris de la culegatori particulari, cea mai serioasa fiind Ambergis New Zealand Ltd (ambergris.co.nz)—scrieti-le fara probleme.
Ambergris topit cu un ac fierbinte (partea neagra). Credit: ambergris.co.nz
Cum se pastreaza: înfășurați ambergrisul într-o cârpă de bumbac, și păstrați-l la racoare, într-un sertar sau dulap.
Preturi: Cel mai inchis ambergris de calitate corespunzatoare uzului costa, in general, in jur de 5-10$/gram. Ambergrisul de calitatea I (alb sau gri deschis) e in jur de 25$/gram.
Ilegal in: parti din Australia (comercializare), USA (si posesie, si comercializare)
Pana la urma, a ce miroase ambergrisul?
E complicat. Întrebați 10 persoane diferite ce impresia au ei despre ambergris, și veți primi 10 răspunsuri diferite. Ambergrisul are un miros greu de explicat cuiva care nu a avut niciodată plăcerea sa-l inhaleze puternic, cu nesat, pana in rarunchi. In plus, faptul ca ambergrisul e folosit mai mult ca potentator, si nu ca element principal, face ca puterea lui nemodificata sa iasa, prea rar, la lumina.
Fara îndoială, descrierea lui suna cel putin la fel de ciudat pe cat este si aroma in sine: dulceață cu feromoni potenți de animal viu; note deosebite dar totuși evazive, in egala masura dulci si sarate; pamant reavan si spuma oceanica; trabuc, mosc, miere. caldura, racoare. Cu toate astea, iata ca faima lui actuala nu vine, asa cum i-ar fi meritul, de la profilul lui complex, cameleonic, si monumental… ci de la cancanul iesitului prin fund.
*Un compus chimic, ambroxan, e in prezent cea mai apropiata varianta.
(**nota: material propriu combinat cu traduceri si interpretari selective pe continut de la fragrantica.com, basenotes.com, kafkaesque.com, ambergris.co.nz, si wikipedia.com. Traducerile imi apartin).
