(articol republicat partial de pe finesociety.com. Pentru interviul complet si comentariile Dianei, mergeti aici.)

Cum a ajuns o româncă din Silicon Valley să scrie enciclopedic despre parfumuri

Dana Sandu are 36 de ani și se ocupă cu Fast Data și Internet of Things în Silicon Valley. În timpul liber, are o platformă despre parfumuri, în limba română, care poate fi lesne confundată cu site-ul enciclopedic al unui parfumier cu zeci de ani de experiență. Dana scrie ca un scenarist, documentează ca un chimist și pune poezie și pasiune în fiecare cronică pe care o scrie. Am vorbit cu ea despre tehnologie, parfumuri și viața în America lui Trump.

Diana-Florina Cosmin

___________

Cum ai ajuns sa lucrezi in Sillicon Valley si care este cariera ta de baza?

Pai, din dragoste.

Stii cum te-apuca asa, o mancarime, undeva pe la 23-24 de ani? La mine s-a infipt anume in talpi, asa ca am plecat in State cu Work & Travel; am ajuns in Boston, unde l-am cunoscut pe A., om de-acasa si foarte cu prezenta, plecat de multi ani si mai pe filmul meu la varsta aia. Am inceput o relatie pe care-am continuat-o la distanta, si singurul mod in care m-am simtit eu in siguranta sa ma intorc (pentru el) a fost cu scoala, pentru ca acolo eram in elementul meu, autosuficienta, si oaresicum independenta. Singurul colegiu unde se mai acceptau aplicatii pentru master era Emerson, o scoala foarte cunoscuta din Boston care pentru Marketing/Teatru/Comunicare e cam cum e Harvardul pentru Business; mi-au dat o bursa (mie si la inca vreo 4 studenti straini), asa c-am plecat intins, da’ cu multe drame in familie. Motiv pentru care am facut foamea, elegant, vreo doi ani.

 

De la Emerson am absolvit cu frustrari (aici e mult de zis), experienta (practica), prestigiu (la CV), si—asa cum se intampla—fara prieten… da’ asta-i poveste de rumegat pe indelete, la o bauta.

 

De la Boston m-am mutat la NY, pentru ca acolo plecau toti studentii straini (chestie de viza, permis de lucru, piata muncii, si ceva distractie). Prima slujba serioasa a fost direct pe Wall Street, unde am lucrat intr-o firma de investitii in care eram singura femeie, singura sub 45 de ani, singura straina, si singura fara scoala de finante. Norocul meu e ca invat repede, asa c-am ajuns sa lucrez pe niste masinatiuni financiare foarte complicate (fuziuni inversate), facand de toate, de la cercetare de piata la audituri, pregatire de piata, briefinguri cu analisti… pana si PR acolo unde era cazul (ca pentru Romania, unde la un moment dat faceam pitchuri de presa, analize de piata, si altele).

 

De acolo m-am mutat la o firma de high-tech (care se adresa tot domeniului astuia, cu burse electronice si concepte de dark pool) unde am facut management de brand si-am condus studioul lor de creatie, iar de acolo—dupa ce am hotarat sa ne mutam—tranzitia in Silicon Valley a fost un pas natural.

 

Acuma fac ceea ce se cheama formare de piata, adica lucrez cu start-upuri de high tech sa le ajut cu pozitionarea si segmentarea pietei, strategia de mesaj, si briefingurile cu analistii (niste indivizi scortosi si destepti, inabordabili, si care in general se vand pe foarte multi bani), pe care eu ii conving sa ma asculte si-i invat cum sa gandeasca si cum sa vorbeasca despre concepte cu totul noi. Specialitatea mea e stream processing (un domeniu care se mai cheama si Fast Data), iar interesul meu specific—si zona unde am avut succes repetat—e Internet-of-Things. Adica tot ecosistemul care include aplicatii, dispozitive smart, platforme de procesare date, instrumente de vizualizare si monitorizare, the cloud… e nebulos, da’ e frumos pentru ca apuc sa aflu de domenii intregi dinainte de-a purta un nume.

 

Cum s-a nascut pasiunea ta pentru parfumuri si de cand?

Toti avem un simt dominant- la unii e urechea, si le trebuie ori muzica, ori zgomote albe, ori liniste, pentru comfort. Altii vor lumina, si inca altii au fobii tactile; eu, de cand ma stiu, m-am luat dupa nas. Miros TOT ce-mi cade prin mana (azi, de pilda, m-am infipt in pantofii de bowling pe care-i inchiriam; tantea de-acolo n-a crezut ca e o idee buna, iar eu am fost—prompt—de acord; da’ asa, ca sa intelegi in ce hal de nasoconstiinta ma aflu).

 

In afara de practica ori experienta (daca astea vin din inclinatie ori nevoie, nu stiu), mai e si abilitatea—eu si POT sa miros relativ multe materii, indiferent cat de slabe, ori amestecate. Adevarat ca, daca nu m-a invatat nimeni cum miroase ori se cheama heliotropul, n-am sa stiu ce miros; dar am sa simt ca e ceva floral si migdalo-vanilat. Asa a fost de cand ma stiu, si mi se trage, probabil, de la tata, care e un zmeu si miroase carnea de om prin pereti. (Mama, spre contrast, “gandeste” mirosurile, le “vede” in concepte pe care le povesteste asa de convingator, ca nici nu stiu cat de sensibil nas are, si nici nu conteaza; realitatea ei e prea vie ca s-o interoghez).

 

Putirinta vine cu dezavantaje (miros MULTE. Opriti-va o secunda si ganditi-va la asta :)), dar si cu avantaje- de pilda, nu pot sa spun ca sunt prea multe mirosuri care sa ma deranjeze- cum sa zici ca nu-ti convine o culoare?!?; in plus, niciodata nu fac toxiinfectii alimentare, iar paleta cu care sa experimentez e foarte, foarte, foarte larga: sute de flori, zeci de rasini, zeci de feluri de lemn, materiale animale, fructe, ierburi aromatice…

 

Deci, iaca, n-am raspuns. Pasiunea pentru miros (adica nevoia sa-l constientizez si sa-l descompun in elemente masurabile) a existat dintotdeauna, iar cea pentru parfum a aparut, probabil, prin perioada in care am priceput ca un miros poate fi o semnatura. De-acolo am inceput sa ma agat de constantele care fac ca unii oameni sa aleaga anumite parfumuri, iar de-acolo n-a fost greu sa intru in materia factuala (stiinta din spatele fabricatiei), istoric, trenduri, grupuri de socializare specializate… toate se leaga.

 

Am inceput cu cititul- mii de ore adunate, peste ani fara sa-mi dau seama: baze de date, recenzii, declaratii oficiale, reviste si publicatii de profil, studii de chimie, articole, reglementari IFRA (organizatia internationala care reglementeaza industria) si ce mi-a mai picat in mana. La un moment dat am inceput sa testez, cu mostre ori sticle intregi cumparate in orb, online, pe baza notitelor mele compilate de prin recenzii, liste de note, etc.. Mai tarziu, am inceput sa cumpar materii prime ca sa ma invat cu ele (dupa cum ziceam mai sus, mai tre’ sa stii si cum se cheama ce mirosi, altfel nu tii minte). Ultima etapa a fost intrarea pe forumuri, unde chiar daca nu recenzez decat foarte, foarte rar, ma cunosc cu multi colectionari seriosi, recenzori profesionisti, si parfumeuri pentru ca sunt activa, comentez sincer, si intotdeauna incerc sa aduc plus-valoare (adica sa contribui e cea mai mare nevoie, cu chestii relevante, noi, si de actualitate).

 

Ca sa nu mai zic ca mor de placere cand descopar parfumuri despre care nu mai stie nimeni pentru ca sunt prea noi, prea obscure, ori de-mult-uitate—asta, chiar, e nisa mea prin cercurile de colectionari in care ma invart. Du-te la dana cu chestii off-grid, asa se trimit unii pe altii cand sunt in pana, pentru ca eu—chiar daca nu stiu din prima ce ma intreaba ei, pot gasi mai repede, mai usor, ori mai exhaustiv un raspuns la problema lor parfumistica.

 

Aventura mea cu parfumul, asadar, a fost una organica, si-a crescut in timp si pe lung (volum de informatie), pe lat (intelegere a proceselor, ideilor, metodelor, etc.), si in adancime (contexte socio-culturale). Ca sa nu mai zic ca, pe masura ce am inceput sa fac mai multi bani, asta a insemnat nu numai libertate si acces, dar si altele- mai multa educatie (cursuri), posibilitatea sa traiesc organic si aproape 100% fair-trade, etc.

 

Toate, toate se leaga.

 

Cand a devenit pasiunea pentru parfumuri atat de mare incat ai simtit nevoia unui canal de comunicare dedicat?

Ha! N-am simtit nici o nevoie (dimpotriva, eram ingropata de proiecte)—dar mi-am dat seama cata foame e in Romania de informatie punctuala servita simplu, fara intentii de marire si fara motivatie de profit.

 

Romanii, surprinzator, erau pana de curand a doua cel mai bine reprezentata natie, ca trafic, pe fragrantica.com (cea mai mare baza de date de parfumuri, cu aproape 500,000 membri); acum nu mai sunt, pentru ca fragrantica a hotarat sa creeze forum romanesc, ca un site-satelit—dovada ca interesul e maxim. Din cate vad in fiecare zi, romanii stiu foarte, foarte multa informatie factuala, si au deseori pareri extraordinar de pertinente; dar pentru ca nu-si permit sa cumpere in orb, ori vanzatorii online nu vor sa trimita pachete in tara, raman doar cu teoria, fara sa aiba pe cineva cu care sa schimbe impresii.  

 

Putinii care au acces si la fonduri, si la parfum, tin cu dintii de informatie (din egoism, ori din falsa modestie, ori—asta mai rar—din lipsa de timp, ori timiditate); iar cei care vorbesc activ despre parfumuri, pare ca o fac interesat (contra bani de reclama), snobeste, ori super-specializat (doar de femei, doar de la Avon, doar nisa de Dubai, etc.). Restul pasionatilor functioneaza singuri, pe date culese pe forumuri si cumparaturile ocazionale prinse pe ici, pe colo pe bani grei. Efortul lor e enorm, pentru ca ei platesc si de doua-trei ori mai mult pe o sticla, la un salariu de multe ori mai mic decat al colectionarilor de peste ocean.

 

La a o sutelea mesaj care ma intreba ori imi cerea ceva legat de parfum, m-am scuturat, am baut o raspica, m-am costumat, si-am filmat prima productie Nas de Nas, de Halloweenul trecut (31 octombrie 2017). Toata treaba (inclusiv gasitul numelui, pornitul canalului YouTube, si filmatul cu camera de la laptop) a fost spontana si-a durat aproape o sticla de vin rosu—iar restul a venit de la sine.

 

Avem acum canalul (unde postez hauluri, unboxinguri si prime impresii, Q/A, informatii despre materii prime, si topuri), pagina de facebook cu peste 7,000 de abonati (unde exista un calendar saptamanal de postari, de la articole de istorie la jocuri interactive cu #ParfumulZilei), si situl nasdenas.com unde postez articole in format lung si un blog saptamanal.  Ar mai fi si Intagramul, unde documentez sticle de parfum pe care nu apuc sa le mentionez altcumva, si le suprind esenta in versuri scurte, dupa inspiratie.

In afara de productiile care tin strict de parfum, am ajuns usor-usor sa fac si comentariu social pe evenimentele saptamanii- asta se intampla in fiecare vineri seara. #VinereapeViu e o sedinta saptamanala care incepe la 8:30, pe pagina de facebook, si a scandalizat enorm de multa lume pentru ca discut, in limbaj foarte slobod, ce se intampla prin lume: PRIDE, avorturi, probleme etnice, religie, natura, sustenabilitate, si orice altceva imi pica sub nas in saptamana respectiva. Cei care sunt cu mine de la inceput si au priceput ca fiecare media are rostul si stilul ei, apreciaza limbajul tare si needulcorat; multa lume, insa, care aterizeaza pe Nas de Nas printr-o emisiune din asta fara sa fi citit altceva, pleaca indignata, pentru ca ideea lor de parfum e exclusivista, clasista, si mai romanticizata decat ce fac eu la transmisiunea live. Dar asta e, nu poti sa traiesti numai intr-o bula parfumata, iar eu cred ferm ca fiecare cuvant isi are rostul lui 🙂

Deci asta e Nas de Nas: o revista de parfumerie si parfumuri de toate felurile, feminine-masculine-unisex, de designer si nisa, moderne si vintage, fara ifose si in limbaj ca de claca. Forma nu e pe gustul tuturor, insa eu ma adresez celor carora le pasa fondul. Si asa crestem cu cine trebuie.

 

Munca ta la ,,Nas de nas” este foarte documentata, am fost uimita de bogatia amanuntelor si a explicatiilor, cum ai timp si rabdare de asa ceva, avand in vedere activitatea ta zilnica? Cum se imbina cele doua?

Iaca, nu prea dorm. Ziua lucrez cat pot la proiectele pe care le am (muncesc de-acasa, deci mi-e usor sa-mi calculez si efortul, si pauzele), iar seara, dupa ce adoarme capra mea, bag la Nas. Postarile pe Instagram is, de obicei (si pardon), din privata, ca asa m-am obisnuit; filmarile mari is sambata, mai pe indelete, si cu participarea familiei (adica N. mi-o ia pe Una si-o duce de-acasa cateva ceasuri bune, ca sa am eu timp sa ma desfasor); renderingurile (descarcarile) si incarcarile se intampla noaptea, cu calculatorul deschis… iar comunitatea (intrebari si cerinte si propuneri si mesaje) e mereu cu mine. Cred ca la momentul de fata am doar 2 solicitari neadresate, si doar un comentariu la care n-am apucat sa raspund. E munca monstruoasa, da’ ce sa fac, daca-s tribul meu? Cum sa-i las? Nu pentru asta m-am pornit??

In rest, rabdare nu-mi trebuie, pentru ca vede oricine vrea sa vada ca-mi place de mor tot procesul asta- planificarea de continut (despre ce vorbesc, pe ce canal, cand, si cum); cercetarea (care e foarte amanuntita pentru ca, sincer, numai as citi si testa, dac-as putea); scriitura si filmatul, editarea si post-procesarea, designul si fotografia, postarile prin care aduc tot in fata parfumatilor mei din trib—toate, TOATE etapele imi plac de mor.

De luna viitoare incep si colaborarile, cu un guest post de la Ana Y El Perfume de care sunt tare bucuroasa, pentru ca Ana e o bloggerita foarte talentata, un supernas cu mult bun simt, si se nimereste sa fie tot romanca (asta e un detaliu care mie mi-a scapat multa vreme, pentru ca sta in Spania si eu ii urmaream postarile in engleza). Ma rog, eu cred enorm in colaborari—atata vreme cat intentiile sunt bune, calitatea—verificata, iar metoda e stabilita in acord, rezultatul muncii a doi va fi mereu mai bun decat ce pot eu face singura. Asta e clar.  

Si, ca tot vorbesc de colaborari, munca la Nas de Nas m-a ajutat enorm nu numai pentru ca mi-a oferit o platforma unde sa fac ce-mi place (pentru ca si high-techu’ are multa dragoste din partea mea), ci si pentru c-am invatat chestii practice (situl l-am construit singura, practicile pe fb le-am descoperit singura, am invatat ceva editare de film, etc.). In plus, ma obliga sa fiu foarte organizata cu timpul meu. Deci, deocamdata, merge.

Care este cea mai veche amintire a ta legata de parfumuri si care a fost primul parfum preferat?

Surprinzator, imi amintesc mai mult combinatiile barbatesti- un bunic, de pilda, se dadea pe par cu ulei parfumat de nuca; celalalt folosea (rar) o colonie destul de puturoasa, dintr-o sticluta din aia cu masina, dar care mirosea interesant pentru ca la el se amesteca parfumul cu pielaria (era tabacar).

Mai tarziu, ajunsese sa ma fascineze o trusa de farduri ungureasca pe care mama o tinea, saraca, de raul meu, impachetata intr-o esarfa si intr-un fund de dulap. Mirosea a talc si-a ceva vag floral, plus a manusa de piele intoarsa; m-apuca des dorul de combinatia asta nemaisimtita, si o adulmecam la fiecare 2-3 zile.

Inca si mai tarziu, primul meu parfum oficial a fost Charlie Gold de la Revlon; cam la acelasi moment (clasa a 7-a) am inceput sa ne frecventam cu o alta familie, din care madama (director de banca, plimbata si avuta) se dadea cu LouLou de la Cacharel. Cred ca aia a devenit prima obsesie. Ar fi fost si greu sa nu ma scurtcircuiteze, acuma ca ma gandesc la asta, pentru ca doamna T. lasa dara zile in sir, pe toate obiectele atinse prin casa.

 

In facultate am gasit si prima semnatura, Hypnotic Poison de la Dior. Nu mi-am dat seama cat de strans s-a legat de mine parfumul ala decat in momentul in care, peste multi ani, am realizat ca lumea inca se refera la el ca fiind parfumul meu- nu pentru ca pe-atunci nu-l mai avea nimeni (nu-i cazul, era chiar popular), nici pentru ca era singurul meu parfum (nu era), ci pentru ca, fara vreo vorba ori vreo asumare, multi dintre cunoscuti au hotarat ca mi se potriveste, ca o eticheta.

Care sunt favoritele tale in materie de parfumuri si de ce?

Categoria mea favorita sunt rasinoasele, si ma atrage smirna ca pe-o molie lumanarea—nu pot, daca vad smirna cheltui fara ragaz, in orb, cum o fi- numai sa dau macar un nas la ce mai apare si n-am mai mirosit. In afara de smirna, am multe cu tamaie, cu laudan, cu balsam de Peru si Tolu, cu elemi, cu copal… Rasinoasele mi se pliaza fix pe suflet, si am noroc ca si dau bine, si mai si tin rezonabil de mult pe pielea mea de crocodil. Unul dintre primele videouri la Nas de Nas, de cand inca nu ma reinvatasem sa vorbesc din nou in romana, a fost despre rasinoase, si cred ca va ramane multa vreme si cel mai plin de informatie factuala (il gasesti aici, e cu top 5). Nu-i cel mai popular, si mai e si in SD, dar mie mi-e foarte drag pentru ca, nah, rasini.

In afara de rasinoase si balsamice, ca materie prima, imi place tare vetiverul, pe care il si colectionez (iar daca nu stii ce-i, uite aici). Ca gen, ma fascineaza chypre, care, insa, nu da intotdeauna bine pe mine. In rest, am gasit unul sau mai multe cam in fiecare grup si subgrup, pentru ca la mine criteriile sunt aceleasi pentru toate: sa aiba ingrediente de calitate, sa fie foarte bine blenduite/compactate (adica sa nu-ti sara o nota in nas mai multe decat celelalte), si sa aiba o compozitie care mie sa-mi spuna ceva.

Un favorit anume n-am; adevarat ca ma intind dupa unele mai des decat dupa altele, insa asta tine si de temperatura de-afara, dieta mea, momentul din zi, etc. asa ca n-am cum sa aleg un favorit. Plus ca, din toata colectia mea (destul de mare, cca 300 de sticle si cateva alte sute de decanturi), toate is alese pentru ca ori le folosesc pe mine, ori pentru ca indeplinesc foarte bine o functie (sa-mi calibreze ori antreneze nasul, pentru ca sunt solinote fidele, sa completeze o serie comparativa, etc.).

Tot ce pot sa spun e ca mi se face pofta sa simt un miros, la fel cum, cateodata, mi se face pofta sa citesc un anume pasaj dintr-o anume carte. Uneori, la sfarsitul unei zile lungi, asta e terapia si bucuria mea: sa le iau la nas, ori de-a gramada dupa cum imi pica la mana, ori o intreaga categorie de la A la Z (e ciudat pentru cei care n-au vazut asta vreodata, insa ai mei s-au obisnuit si ma lasa in amusinatul meu). Alteori, unele mirosuri ma inspira, ma motiveaza, ma calmeaza, ma umplu… toate, pana acum, si-au gasit locul in colectia mea pentru un motiv sau altul. N-am cum sa le separ, e ca un sistem de cartografiere a creierului meu olfactiv.

Care este cea mai mare satisfactie legata de acest proiect?

Cel mai tare ma bucura ca vad, la nivel macro, cum comunitatea Nas de Nas incepe sa inteleaga ca parfumul e o expresie a sinelui care, la fel cu multe altele care tin de forma, e pur subiectiva—deci de nejudecat; ca gusturile si formarea cuiva nu se discuta, deci ce simti nu poate fi dezbatut; ca, desi exista explicatii stiintifice in spatele performantelor unui parfum ori a modului in care il percepem, regulile prea stricte (de la dihotomia feminin/masculin la topurile de sezon) nu sunt decat marketing; ca singura grija trebuie sa fie respectarea aproapelui. Ma umple de nesat si de incantare si de fericire cand ii vad ca-si scutura preconceptiile, si ca devin mai liberi.

 

Alta satisfactie, mare, o am cand vad ca lumea incepe, timid, sa intre in dialog: vinerea, la #VinereapeViu, facem analiza saptamanii, discutam noutati, ne organizam, dezbatem, etc.—ca la claca. Joia impartim #ParfumulZilei, unde iar interactionam; pe YouTube e plin de intrebari care incep, usor-usor, sa-si gaseasca raspuns nu la mine, ci in comunitate. Cu alte cuvinte, cine vine la Nas de Nas e acolo sa invete, sa gandeasca, sa imparta, sa fie om. Parfumul, desi in continuare motivatia care ne aduna, e doar cararea pe care am ajuns toti in aceeasi poiana.

 

Si ca tot vorbim de dialog, poate cel mai impalpabil efect pozitiv Nas de Nas e faptul ca de la #VinereapeViu, asa cum e ea de scandaloasa si cruda si vulgara, ajungem, cum-necum, sa vorbim si de lucruri mai mari, iar tribul meu asculta, se documenteaza, si vrea sa fie mai deschis. Ii vad cum invata, cum incep sa scape de complexe, cum vor sa creasca, si cum sunt dispusi sa-i ajute si pe altii—iar asta e fenomenal.

 

Cred, cu tarie, ca responsabilitatea oamenilor publici, de la educatori la vedete si la de-alde noi, este—daca nu se ridica in picioare pentru o idee—macar sa documenteze timpurile in care traiesc, si sa-si foloseasca vocea intru mai bine.

Cum este viata in America lui Trump (fata de cea pre-Trump), asa cum o simti tu, in acest moment?

Mai tensionata. N-am sa vorbesc de problemele sociale si politice, pentru ca asta e o gaura fara fund (da’ sa stii ca nu ma dau inapoi, putem discuta oricand, daca e vreme), insa pot sa-ti spun cum ne-a afectat victoria asta pe noi, colectionarii.

 

In primul rand, sunt mai putine lansari ale brandurilor internationale- mai putine gale, mai putine showuri, mai putine deschideri de magazine, linii, si colectii secundare—fie ca e mai greu pentru multi sa primeasca vize ori permise de distributie, nu stiu care-i treaba, dar mai putini vin incoace sa-si lanseze ori promoveze produsele. Din acelasi registru, aud pe la parfumieri ca e mai greu sa-si importe unele ingrediente, dar nu mi-e clar daca e treaba de administratie, ori pentru ca producatorii sunt precauti, ori au crescut preturile.

 

In al doilea rand, s-au inmultit controalele si s-au intarit reglementarile din jurul serviciilor postale—daca mai inainte era usor sa declari partial continutul unui colet (“produse cosmetice si parfumate”, “cadouri”, etc.), acum unele oficii controleaza cutiile si arunca tot ce-i inflamabil, de la guma la, normal, parfum. Asta face schimburile mai greoaie, iar pe cele internationale-foarte riscante. Ca sa nu mai zic de vanzatorii eBay straini care, peste noapte, nu mai livreaza incoace decat pe bani foarte multi, ori de cei americani care nu mai pot trimite nimic in afara.

 

A treia chestie pe care o prevad (pentru ca nu s-a intamplat inca) e ca vom regresa, cu mult, pe directia eticilor de fabricatie. In momentul de fata suntem foarte aproape de o eliminare totala a ingredientelor obtinute ne-etic (pentru care animale ca moscul, castorul, ori zibeta sunt omorate ori exploatate); pentru ca Trump a dat, de curand, liber la vanatoarea de trofee mari (lei si elefanti), imi imaginez ca toata munca de organizatiilor de drepturile animalelor va trebui mutata unde conteaza cel mai mult. Cui ii va pasa de o zibeta de cusca, cand in Africa dispar specii intregi la mana vanatorilor bogati de ocazie?? Trist.

 

In ultimul rand, dar cel mai important, forumurile sufera mult de o tensiune clara care face ca, de pilda, postarile in alte limbi sa nu mai fie privite cu indulgenta, comentariile sa fie foarte incarcate politic, si asa mai departe. E trist, neprevazut, si de neevitat ce se intampla. In plus, lumea e distrasa—cum sa-ti arda de schimburi si cadouri, cand in media se intampla in fiecare zi cate-o noua mizerie? Suntem multi hedonisti printre colectionari, insa realitatea nu poate fi, si nici nu trebuie sa fie, ignorata.

 

Care crezi ca e abordarea americanilor fata de parfumuri, in comparatie cu europenii?

Ca in multe alte domenii, sunt si mai specializati, si mai relaxati. Relaxarea vine din rezonuri cat se poate de banale: parfumurile sunt mai usor de gasit (de la testere la sticle de toate formulele si editiile), informatia e mai usor de gasit (si pe situri oficiale, dar si pe forumuri unde lumea impartaseste toate impresiile, fara ifose ori rezerve), si banii de cheltuiala sunt mai usor de gasit si cheltuit fata vinovatie. Ca sa nu mai zic de constiinta civica, care in State face ca misculatiile ilegale ori neetice sa nu se intample prea des—aici intra inselaciunile, furtul, frauda postala, din astea—asa ca schimburile si vanzarile directe sunt mai dese, mai usoare, mai laxe.

 

Pentru ca-s relaxati si au si de unde, is si mai darnici—fiecare schimb, fiecare achizitie, si fiecare cadou vine, pe langa obiectul principal, cu multe alte mini-surprize extra, de la bomboane la biletele scrise de mana, testere, mici atentii—asa ca fiecare cutie e o sarbatoare, si fiecare schimb un prilej de-a ajunge sa (si) cunosti pe cineva.

 

Separat, simtul civic se manifesta la mai multe nivele: in afara de corectitudine, americanii tind sa fie mai de cuvant (pachetul vine cand trebuie, impachetat temeinic, etc.), si mai constiinciosi (dupa ce au terminat un schimb, adauga recenzia lor pe spatiul public, astfel ca partenerului de schimb sa poata sa-i creasca “cota”- mai usor iti vine sa faci schimburi, ori sa cumperi, de la o persoana privata despre care multi au spus ca e de incredere). Toate se leaga, si nimic nu ramane nerasplatit—ori nepenalizat, dupa caz. Romanii, prin contrast, nici nu lauda, si nici nu se plang prea mult, iar atunci cand o fac sunt mai putin punctuali, deci mai nerezonabili. E ca si cum noua ne displac chestiile masurabile, prea exacte, si prea evidente.

La nivel personal, sunt mai lipsiti de inhibitii, asa cum ii stim—insa asta le aduce lor 3 avantaje mari:

• Saracia nu e la fel de rusinoasa ca in Romania, asa ca americanii se cramponeaza mai rar in firme ori in nevoia obsesiva de-a cumpara sticla sigilata, de noua (multi cumpara doar decanturi, de pilda, ori partiale, pentru ca atata isi permit);
• Exista si-aici snobism, insa snobii americani macar folosesc lucruri care le plac (dupa cum si ne-snobii folosesc ce le place, cu mandrie, chiar daca e cel mai ieftin parfum)—alte natii, prin contrast, se invata sa le placa ceva doar pentru ca e scump, si iaca asa strica orzu’ pe gaste… ca sa nu mai zic ca-si strica, lor, toata bucuria;
• Le pasa mai putin de conventii, astfel ca multi barbati se parfumeaza cu “de dama” si viceversa—ceea ce in Romania inca reprezinta o limitare crasa (pe care eu, la Nas de Nas, incerc s-o mai maleez).  

 

Specializarea vine, si ea, tot de la accesibilitate—e usor sa devii colectionar de ceva cand il gasesti usor, si ai si bani sa-l cumperi, si comunitate care sa ti-l semnaleze, descrie, verifice daca e autentic, etc.

 

De ce nu ti-ai facut site-ul in engleza, ca sa ajungi la un public mai mare?

Asta-i foarte usor. Pentru ca timpul meu e limitat, si aleg sa-l dedic acolo unde pot aduce cea mai mare plusvaloare—iar pentru ca in engleza sunt destui care fac o treaba excelenta, la noi e, simplu, o mai mare nevoie de Nas. Asa ca-i dau inainte. Pe moldoveneste. Pana n-o mai fi nevoie.