De multi, multi ani (sa tot fie ‘fo 18), fac, cum pot, adunari de 8 Martie. Am fost si 3, am fost si 60- singura constanta e ca oricine e binevenit (care se simte ori defineste ca facand pare din sfera femininului pe continuumul de gen), si ca se intampla, indiferent de conditii. E ceva foarte comfortabil si asumat in a sti ca nu conteaza cine esti, cati ani ai, ce culoare fizica ori politica, ce stil, ori orientare- daca ai nevoie de trib si de surori, ai unde. La dana acasa.
(pentru transparenta totala, de multe ori ziua asta s-a intamplat si in colaborare, ori prin casele altora cand eu n-aveam nici un cuib- dar, indiferent de vreme si limitari, s-a intamplat). Astazi, cele care au invatat de la mine despre ce reprezinta si cum a pornit 8 Martie (daca nu stiti, vedeti explicatia aici) duc, ele insele, povestea mai departe prin adunari similare in orasele si comunitatile in care s-au mutat.)
Daca anii trecuti a fost cu nerv si angoasa din cauza de politic, anul asta a fost cu calm, liniste, seninatate, si speranta.
Parca am mai crescut.
Soacra-mea, intr-un moment in care ne stranseseram gramada pentru o poza, a ridicat paharu’ si-a zis:
Multi barbati nu pot simti (ori gasi) puterea si successul singuri- le trebuie o femeie.
O femeie poate…mai ales daca are si prietene.