Intre balauri si sarbatoriri, putine au fost momentele de luciditate- iar cand s-au intamplat, le-am pierdut, pe majoritatea, ca in fum. Ce a ramas e vesel, da’ cam in ceata- ceea ce, cateodata, nu-i neaparat rau.
- vineri seara, copilul a mers la “seara parintilor”, unde copiii se intorc la scoala pentru pizza si o petrecere in pijama, ca sa mai dea si parintilor voie sa respire (daca, bineinteles, n-ai n-asu’ infundat). Noi am mers la o masa cu alti parinti la fel de doriti sa respire, si-am luat-o usor, cu supe fierbinti si sosuri iuti, de desfundat sinusurile.
- sambata, o petrecere de jumatate de zi de nastere, unde Una a mers cu flori si lamai culese din gradina
- duminica, un picnic cu prieteni noi unde-am cunoscut inca altii, berberi din Algeria, plus cina cu familia, gazduita, -asa ne-a venit randul, de noi.
Pe scurt, nu mai stiu, c-am fost cu nasu’ inchis. Ceea ce va doresc sa nu apucati, daca se poate, prea curand.
(cand nasu’ nu merge, ii dam cu ochiu’ compensatoriu).
Acasa, gustari de-a-mpicioarelea si aer cat pentru toti.
In parc, costume berbere si jocuri cat pentru toata omenirea.
Petreceri suave pentru copii care vor mosteni lumea.
Una culege flori si lamai pentru buchetul de vizita.
In pregatiri- un articol nou, despre femeile din familia mea.
Gradinita cu program pentru parinti.
