Weekendul asta a inceput cu limbarita si culori, haulind pe Cenaclul Flacara si mesterind la oameni, la casa, si la brad.
In ordinea numerelor de pe tricou, s-au intamplat asa:
- o expozitie de pictura la un prieten de familie, unde Una a declarat “cele neterminate sunt cele mai bune” 🙂
- muuuuulte vizite cu prieteni, rude, si cunoscuti fel de fel, prin alte case la fel de mult ca si-ntr-a noastra (de fapt, acum, cand scriu tastand usor, ca sa-mi adoarma prunca, ta-‘su povesteste jos cu un amic care-a venit la masa)
- petrecerea de Craciun a firmei Apple, unde lucreaza una dintre cele mai vechi cunostinte de-ale mele, din 2013—fina, si de luna asta—vecina, Raluca. Am fost, deci, escorta la un chef corporatist pe unul dintre cele mai mari stadioane de baseball din tara 🙂
- am facut bradul. Dupa ani de dezbateri, omu’ s-a indurat sa ma lase sa cumpar un pom artificial. A venit, e instalat, il cheama Mandela si va locui, cu noi, cat il vor tine incheieturile. In Mandela au urcat podoabe culese in diversi ani cu greutate, ori convertite din obiecte care, pe rand, ne-au spus noua cate ceva… ultimele fiind niste oua incondeiate superbe, care, impreuna cu o sticluta de Baccarat de Joy (vorba aia), s-au culcusit in globuri transparente si acum constituie cele mai insemnate ornamente pe care le-am avut eu vreodata. Daruitoarei, saru’mana.
- Una s-a apucat de gandit. Iata ce-a iesit din putul gandirii personale, de la adancimea de 4 ani si 3 luni fix:
Daca ochii tai vor sa vada pe cineva,ai grija sa nu-ti bata inima prea tare.Iar daca vrei sa-ti bata inima tareatunci inchide ochii”.Scalambaieli de expozitie.
Can’ te umfli, da’ n-ajungi.
Cand te dai diva, da’ nu-ti iese decat dintr-un singur unghi 🙂
Cand te dai diva, da’ e inca si mai greu in doi (aici, cu hina, la AT&T Park) 🙂
Un bunic pe un perete la vest.
Un alt bunic pe un perete la sud.
In spate Joy (bucurie), in fata ou (Romanie).
