Istoric vorbind, pudrele cu miros se impart in:
1: pudra din MaPPA (materiale parfumate care in general se ard, ori ceea ce in Engleza se cheama “incense”).
Pulberile corporale de MaPPA își au rădăcinile în India antică, unde au fost inițial frecate pe mâini și presărate pe podelele templelor pentru a preveni răspândirea bolilor. De-a lungul timpului, utilizarea pulberilor s-a extins geografic, și aplicarea lor a devenit o modalitate simbolică de a atinge purificarea spirituală înainte de ceremonii, meditație sau yoga, cand împrăștierea pulberii pe palme, păr, și îmbrăcăminte, poate să curete energia cuiva.*
Shoyeido (una dintre cele mai vechi si respectate firme care produce pudre si MaPPA, infiintata in Japonia acum peste 300 de ani si inca in functiune), declara ca unii călugări budiști folosesc, chiar, cantitati mici din aceste pulberi direct sub limbă, pentru a spori claritatea mentală în timpul meditației.
Ce se vede aici se numeste Gokuhin, si e o formula clasica facuta din scorțișoară, cuisoare, patchouli, camfor si santal. TOATE pudrele de parfum din cultura Japoneza (unde parfumul-pudra se numeste Zu-koh) sunt 100% din ingrediente naturale.
2. Pudre sanitare: talcul se aromatiza, pe vremuri, cu diferite esente, si se vindea in recipiente mari din care doamnele si domnii isi turnau in containere frumoase, dupa placere si buget. Talcul astfel parfumat si folosit n-avea, neaparat, functie de parfumare, cat de dezodorizare, si era turnat prin toate partile nementionabile care, pardonscuzatz, de obicei put: axile, pantofi, peruci, etc.
3: pudrele care acompaniaza parfumuri specifice au aparut, in vest, la momentul in care inca era de prost gust sa muti cuiva nasul cu ciuperca ta atomica, si se prefera—cel putin in timpul zilei—ca mirosul sa fie pal, neinvaziv. Se mai prefera si ca aroma sa fie simpla, neamestecata, complementara astfel parfumului asociat, cam in acelasi fel in care astazi se vinde lotiunea de corp in set cu parfumul de inspiratie.