NOTELE sunt descriptori de miros care pot fi perceputi dupa ce te dai cu parfum. De obicei separate pe trei nivele (varf, mijloc si baza), ele sunt efectul unui efort atent de compozitie care ia in considerare viteza cu care se evapora uleiurile volatile.
Notele de varf sunt de obicei cele mai usoare/proaspete, dureaza cel mai putin (de la secunde la maxin 5-10min), si vin de la uleiurile cele mai volatile: citrice, de pilda, fructe, ori florale usoare.
Notele de mijloc dureaza ceva mai mult (pana la 4h) si provin din uleiuri mai grele- floralele grase (lavanda, trandafirul, florile “albe” ca iasomia/gardenia/tuberosa, notele dulci, lemnurile mai usoare, frunzele si rizomii mirositori (de la violete la radacina de iris), condimentele (seminte, ierburi aromatice, scoarte).
Notele de jos sunt cele mai groase uleiuri, stau la baza piramidei olfactive, si dureaza cu mult dupa ce toate celelalte note s-au evaporat ori si-au schimbat esenta. In functie de compozitie si amestec, pot fi percepute si 24h mai tarziu (pe piele) si uneori dureaza si pana la 2-3 zile cand sunt aplicate altundeva (pe haine, etc. ori in vaporizatoare). Notele de baza includ tutunul, ambra, moscul, vetiverul (care desi e o iarba radacinoasa, poarta un profil aromatic aparte), santalurile mai grele, vanilia, civeta, etc..
Treaba e ca nu putem analiza nici unele dintre notele unui parfum ca fiind separate de celelalte. Fiindca in fiecare compozitie ele sunt amestecate atent intr-o structura piramidala, toate straturile de varf si mijloc sunt afectate de baza pe care stau (cu alte cuvinte,totul e un amestec din care, rand pe rand, dispar elemente pe toata durata in care simtim un parfum… plus ca nasul nostru vede ce vrea el, oricum). De multe ori, notele de varf lipsesc la parfumurile vintage—cu cat is mai vechi, cu atat sunt sanse mai mari ca primul strat de note sa se evapore asa, stand…
Un exemplu (inca) glorios este Byzance de la Rochas, un clasic de colectie care a pastrat cumva un strat de varf dar care din cauza timpului a devenit atat de amestecat incat e foarte greu sa distingem unele dintre notele care l-au facut faimos…in cazul asta, busuiocul.