Sute de ani de trecut dintr-o mana in alta pe la puteri mai mari, mai tupeiste, ori mai oportuniste decat noi ne-au lasat, pe tot neamul nostru, cu aversiuni explicite pentru a fi, noi insine, second hand.
In viata materiala, asta se manifesta printr-o Mare Grija: da’ ti l-a dat in tipla?, da’ de unde-i luat? da’ e de cristal/piele/argint??
Inteleg si respect nevoia altora pentru nou. Eu, dupa cum ma stiti, nu sunt asa; dimpotriva, uzura mi-e familiara si inspirationala, asa ca o caut in mod expres- iar in uichendul asta, a prins conotatii, iaca, noi:
- lipsa nevoii de nou a insemnat ca peste 30 de donatori au inteles ca ceea ce nu le mai foloseste ar putea, inca, sa fie de folos;
- lipsa nevoii de nou a insemnat ca alti peste 30 de cumparatori au inteles ca rest poate insemna si resursa;
- lipsa nevoii de nou ne-a ajutat sa strangem, la licitatia de vineri, peste $1500 pe care ii vom dona catre educatia a 200 de copii saraci… care, de pe urma ne-noului nostru, vor vedea noul cu ochii lor (manuale pentru o scoala intreaga, bilete la rata din sat, si incaltari).
Pentru ca si bolnavi ca mine sa fim (sau sa nu fim, mai degraba), da’ tot #biniliinvingi.
d
Captura de uichend include sclipiciuri artificiale si esente naturale.
M-am apucat de etichetat pungi de cadouri. Cu carioca si cu oja. Cu sclipici.
Cand ti-e febra, da cu taitei 🙂
Ceaiuri cat umplu o piscina.
Sclipici vintage la un targ de vechituri- de data asta, o lustra.
Cand si parintii, si bunicii tusesc, verisorii ling la gheata.
