Dragii mei nasosi si parfumati, intre atunci si acum a fost pretutindeni, pentru ca asa se cheama cand umbli din gara-n gara cu bagaju’ taraind, tribu’ personal cartind, si pozele clickaind de zor in incercarea asta de-a nu muri cat suntem inca vii.
Abstract, ha? Cam da, nici la mine in cap nu-s prea clare lucrurile, insa stiu atat: ca zilele care-au trecut de cand nu v-am scris au fost pline, ca am zburat de 7 ori, pe 2 continente, si in 4 limbi. Pozele de mai jos sunt incercari timide de-a va arata parte din mirarile mele, cu comentarii, ca de obicei, direct pe poza.
Bine v-am regasit,
d
-
La plecare, Lusha a facut cunostinta cu Tom. Tom Ford. A lasat-o cum a gasit-o.
De Sfanta Marie, soacra-mea (care e atee) i-a croit drum lu’ Lusha catre o biserica veche si frumoasa. Asta, dragii mei, e respectul.
Credinciosii cumpara simboluri vesele, din tinichea, si le doneaza pe un altar mic, insemnat, incandescent.
Casa pe care am inchiriat-o e a lui Xavier Mascaro, un sculptor spaniol cunoscut.
Sotia lui, scriitoare, e colectionara de arta populara si a umplut toate colturile casei cu piese din colectie de peste tot.
Tot acasa, arta in marime naturala.
Perna cu fata din panusi 🙂
Parte din bucatarie, cu gradina si multa, multa frumusete.
Acasa, toate bune cat timp verisorii fac acelasi lucru.
Sunt doua feluri de copii: cei care se catara, si cataratii.
Gradina de deseuri, la fel de colorata ca Mexicul insusi.
Gradina de cactusi din fara muzeului de arta moderna.
Ia uitati, inca o parfumista.
Una dintre picturile mele favorite din toate timpurile: “Calvario en Sagunto a la caída de la tarde”, de Santiago Rusignol.
Clante de usi.
Progresul (cu Trotki), de Diego Rivera.
Cel mai bun selfie accidental.
…cand voiam, de fapt, sa prind cupola muzeului de arta.
Blocul-autobuz.
Culori in moarte.
Culori pe mese.
In fata unei publicatii noi.
In farfurie e sezon de greieri.
La escala spre Romania, eram datoare cuiva cu un cadou de ziua mea…l-am gasit la Hermes.
Ieri am fost la ei, la bunei, pentru reuniunea anuala de familie. Astia-s, pentru mine, “a’ lu’ Ouaru”.
Viata la tara include acum si doua familii de Italia (unchii no° 3 si 4), dar si plimbari cu tribu’ pe coclaurii copilariei.
Lusha usuca nadragii nepoatei, verisorii negociaza ceva, Mertanu’ sta martor.
Vaca si drona.
Mahareata cat vezi cu ochii, strabatuta de linii de bizami.
Luna buna, luna calma, luna ca o mamaliga pe cerul cald de-acasa.
1 comment
Frumos! Bune ai venit prin Ro, Dana. Mexicul e super fain, vrem mai multe poze… 🤗 Ca sunt faine toate 👌