In 4 ore—si daca e inca aproximativ viu—un sistem imunitar compromis incepe sa trimita semnale odorifere.
Da, incepem sa mirosim–nu neaparat rau, ci altfel; nu neaparat tare, dar detectabil, se pare, pentru creierul nostru de reptila—indeajuns, cel putin, pentru ca testele de laborator sa arate ca pana si cei mai putin sensibili dintre noi pot izola bolnavii de oamenii sanatosi in pana la 9 din 10 cazuri, da, mirosindu-le tricourile.
Sa identifici o stare dupa un miros nu e o treaba noua, desi pana acum n-am explorat-o, ca civilizatie bipeda, decat in arte–miros de frica; miros de iubire; miros de siguranta. Separat insa, chiar daca am uitat cum sa izolam si sa ascultam de mai multe decat ce se activeaza prin dezgust (exacerbat, in ultimul secol, de hiper-sanitizare), noi suntem capabili inca sa identificam corect, dupa miros, starea de rau a altora.
Cum? Pai, la om, mirosul corpului vine de la amestecul dintre bacteriile de pe noi si secrețiile glandelor pielii (cele mai zdravene fiind, bineintelels, sudoriparele apocrine din axile); semnatura olfactiva este, asadar, data de un cocktail complex și variabil de compuși, de la cele mai exotice cum ar fi acidul E-tri-metil-di-hexenoic, tri-metil-tri-sulfanilhexan-ol (traduc, #nudatzlacap) pana la sulfanilalcanoli (de retinut aici: “sulf-“? :))
Odata ce corpul este atacat de agenti patogeni, bula noastra de compusi volatili incepe sa se transforme: mai intai de la reactie/infectie, apoi de la activarea coplexelor de histocompatibilitate (care controleaza raspunsul imun, dar si emanarea, se pare, de substante odorifere), si in cele din urma prin modificarea ratelor de excretie ale subproduse metabolice din sistemul endocrin sau hormonal. Cu alte cuvinte, devenim o supa mirositoare.
Sunt muuuulte studii clinice care se desfasoara in prezent si care urmaresc fix modul in care mirosul poate fi, in sfarsit, masurat si catalogat in simptomatologii specifice; dresam caini sa urmareasca epilepsii, si dezvoltam nasuri electronice cu aplicatii largi, de la cromatografia falsificatorilor de parfum la reconstituirea cailor neuronale in pacienti cu afectiuni degenerative.
Pana se dumiresc toti ce si cum, iata o lista scurta de afectiuni care pot fi depistate dupa miros, cunoscuta de vraci si medici integrativi de pretutindeni:
- Arsenul, printre substantele controversate, e un clasic—atata de raspandit, chiar, ca acopera toate intentiile, de la cele mai nobile (ca medicament folosit experimental in unele tratamente pentru leucemie) pana la cele mai nenorocite (daca nu va sunte de-ajuns otravirile individuale din literatura, cautati mai multe despre lewisita, bomba chimica).
Din fericire, otravirea cu arsenic nu mai este, de cand s-au descoperit testele rapide, un motiv de panica printre obiectele geloziilor si mostenirilor pe cai gresite; dar daca ar fi, azi stim ca daca n-am mancat usturoi, dar gura ne miroase, e rost de doctor.
- Cianura (de care o fi ea, ca metalele alcaline nu prea fac mofturi la cian) este, din timpuri imemoriale, folosita cu scopuri neortodoxe, pentru ca ucide rapid si trece, de multe ori, neobservata pentru ca multi oameni sunt conditionati genetic sa nu o detecteze olfactiv. Pentru restul (aia norocosii), ea are miros de migdale amare.
- Persoanele cu diabet pot avea uneori o respiratie cu miros fructat (de mere in descompunere, zic unii). Acest lucru poate semnala cetoza diabetică/diabetul zaharat: atunci când nu avem destula insulina ori corpul nu o folosește corect, începem să ardem grăsimi. Acest lucru poate duce la cetoacidoză diabetica, conditie potential fatala.
- Virusul Epstein-Barr afecteaza aproximativ 90% din populația lumii. Uneori, aceasta duce la ceea ce numim mononucleoză infecțioasă (mono). Respirația acră este printre primele semne ale bolii pentru o mare parte dintre cei afectati.
- Cunoscuta si sub numele de sindromul mirosului de pește, trimetilaminuria este o tulburare metabolică rară care apare atunci când o persoană nu poate digera anumite alimente (ouă, ficat, leguminoase, pește și unele legume). Pentru ca alimentele stau nedigerate în intestine, trimetilamina se acumulează in corp, și este apoi eliminata în fluide corporale precum transpirația și saliva. Mirosul este descris ca fiind similar cu peștii putreziți, urina, gunoiul vechi de câteva zile sau ouăle putrede. Nu este o afecțiune care pune viața în pericol, dar mirosul neplăcut poate duce la izolare socială, depresie și tulburări emoționale.
- Boala urinei-sirop-de-arțar este o tulburare genetica care afecteaza modul in care organismul proceseaza anumiti aminoacizi. Numele vine de la mirosul dulce, distinctiv, al urinei sugarilor afectați. Boala este acompaniata de apatie la supt, vărsături, lipsă de energie (letargie), mișcări anormale și dezvoltare întârziată. Dacă nu este tratată, afectiunea poate duce la convulsii, comă, și moarte.
- Scrofula este o afecțiune în care bacteriile raspunzatoare de tuberculoza cauzează o infectie în afara plămânilor. Aceasta se manifestă, de obicei, ca inflamatie la nivelul ganglionilor limfatici, acompaniata de o iritație în gât. Numele stiintific este “limfadenită tuberculoasă cervicală”, iar pacientii emana, adesea, un miros de bere rasuflata.
- Bolnavii afectati de febra tifoida miros, adesea, a paine proaspat prajita.
- Bolnavii de Parkinson’s emana un miros lemnos-moscat. Asta se stie, astazi, datorita unei sotii cu nas ascutit pe nume Joy Milne, care a semnalat faptul echipei de medici a sotului ei, insistand totodata ca e o caracteristica generala a celor afectati. Cand a fost supusa unei testari in vid, ea a detectat corect 6 din 6 cazuri confirmate de Parkinson’s, plus inca unul… diagnosticat 6 luni mai tarziu.
- Bolnavii cu schizofrenie secreta cantitati infinit mai mari de acid trans-tri-methyl-di-hexenoic, care miroase foarte dulce, a fruct prea copt.
***
NOTA: Articol compilat din material original, traduceri selective, si fragmente editate din medlineplus, wikipedia, medicalnewstoday, medlineplus, gizmodo, National Geographic, Alice Piperea. Toate drepturile rezervate.
