Vorbeam, mai deunazi, despre decordare, si v-am aratat cum, la sticlele vechi, buza era acoperita–in lipsa tehnologiilor noi si mai plasticoase–si cu un film fin, ciudat, aproape organic. Azi vorbim despre el.
Baudruche: o metoda de-a sigila o sticla de parfum printr-o membrana semielastica, in timpul finisarii de ambalaj. Membrana are rol de a etansa, creaza un vacuum, si poate fi facuta din:
- vezica de vita (sfarsitul secolulul XVIII)
- piele de caprioara
- membrana animala (mat, in genere)
- celuloza
- collodion
- foaie de cauciuc
- gelatina
- parafilm
- foita de ceapa
Baudruchage-ul ca insotitor al cordarii a aparut la sfarsitul anilor 1800, cand parfumeria s-a mutat de la dopurile de pluta folosite pana atunci (corupte, casante, si usor-capatatoare de mirosuri straine) la cele din sticla matuita. Ca sa reduca oxidarea si riscul de scurgeri, tehnicienii din parfumerii au inceput sa acopere gatul si buza sticlelor cu membrane care, proaspete, erau flexibile si usor de intins; odata uscate, ele se strangeau, etansand astfel gura flacoanelor. Metoda a devenit, in timp, atat de populara incat toate cartile tehnice de inceput de secol 20 o mentionauy explicit, cu directii clare in ceea ce o priveste; culmea luxului, in fapt, era sa asortezi culoarea filmului cu cea a flaconului (Guerlain a folosit, de pilda, una albastra pentru Shalimar).
Baudruchage e o tehnica dificila, exclusiv manuala, si greu de masterizat, iar cu introducerea pulverizatoarelor si imbutelierii la masina a disparut si nevoia, altadata practica, de o mai pastra. Astazi, dintre marile case, doar Chanel si Guerlain o mai folosesc–si asta doar de dragul traditiei, pentru sticlele lor de parfum pur, unde merge dimpreunelea cu barbichage (desfacerea firelor de la capatul cordarii, in evantai) si brossage (pieptanarea firelor desfacute, pana arata ca un puf de papadie). Lucratorii-preparatori se numesc si azi, ca mereu, dame-de-table.