In timp ce sor’sa, Organza-organza, e o oda serioasa adusa—nu fara un pic de patetism de altfel superb—feminitatii idealizate si constranse inca de normele vremii (1996), Organza Indecence sparge putin tiparul si intra in scena cu o nonsalanta intentionata.
Cele doua impart, la rece, un ADN frumos si cuprinzator: vanilii si mirodenii fierbinti, flori pudrate si lemnarii aromate, note citrat-dulci si ambre cu rasini cuminti; insa pe cand sora mai mare aduna o lista lunga de ingrediente intr-o infuzie densa si exacta, Indecence difuzeaza o lista mica intr-un nor vag si mercurial, ca o artista.
Indecence se simte cam asa: calda, lemnoasa-dulce, foarte aerata, cumva distanta, si—pe piata de astazi—eminamente unisex: compozitia canta cu lemn de santal (mult!) plus cedru si gaiac, e echilibrata cu scortisoara/cardamon/nucsoara (calde) si paciuli/iris reci, si prinde corporalitate cu fructe pietroase (piersici, prune) pe un fond vag citric-dulce-moscat, ca o camasa in care s-a trait. Compozitori aici sunt meteoricul Norbert Bijaoui (despre care nu prea stie nimeni) si Jean-Claude-Delville-universalu’, care azi ne scrie de la casa Odin; impreuna rastoarna franchetea construita de Labbe in Organza, si o elibereaza cu un tratament al mirodeniilor similar cu alte minuni discontinuate: Le Tigre de la Kenzo, L de Lempicka, etc.
Sticla, desenata de Serge Mansau si produsa de Pochet et du Courval, a fost discontinuata repede pe motiv ca s-a pierdut matrita si a dat loc, in 2007, unei reimbutelieri insotita de o reformulare tarata de schimbari majore.
Multe s-au spus despre amandoua organzele, si putine raman de comentat; contributia mea umila se va restrange, asadar, la o recomandare practica. Daca v-a ramas in suflete si-o cautati, O.I. are corespondent aproximativ intr-o licoare curenta: Boyfriend de la Kate Walsh.
