Zic tare, ca sa se auda pana in spate: daca aveti ‘fo sticla din asta ratacita printr-un fund de dulap, tineti-o pentru momentele in care va trebuie valuta.
Nuit d’Ete mi se pierduse prin spatele creierului, de unde nu reuseam sa-l desfund; se intampla asta, uneori, cu parfumuri pe care le inteleg, le pretuiesc, dar pe care stiu intrinsec ca nu le pot duce…atunci. Poate tine de moment, de clima, ori de perioada de explorari in care ma aflu; poate e, pur si simplu, treaba de chef, accesibilitate, ori asocieri.
Ceea ce stiu este ca, des, ma intorc la ele cu sufletul tremurand, si descopar de fiecare daca ca relatia noastra s-a schimbat.
Nuit d’Ete a venit ieri dintr-o vanzare fara fason, ambalat ca la piata si fara vreo recomandare exterioara; atata de urata hartia maro de macelar in care era infasurat incat l-am pus pe birou si, mai tarziu, l-am aruncat la cos. L-a salvat sansa si timingul, pentru ca #MirabilaMiercuri era programata sa fie despre el.
Sa incepem cu numele: n-are, pe scurt, nimic dintr-o noapte de vara, decat, poate, daca noaptea asta e petrecuta la teasc, la foc, cu laute. Pe blanuri.
A ce miroase? A bautura. Nu stiu a ce bautura, pentru ca n-am gasit pana acum asa esenta adanca, catifelata, caramelie (si daca gaseam, cre’ ca umblam numai abtiguita). Cel mai boozy parfum din cate am tras pana acuma pe nas, Nuit d’Ete aduce a toate de-odata: rom; ciocolata amara; fructe uscate; teasc si musc si funza de vita; miere; samburi de caisa; pudra; fum; smirna; tamaie; flori fierbinti. Daca n-as sti cat e de scump, as jura ca simt si ceva absolut de vanilie, lemnos si dulce si amar ca aburul de cafea; la fel, cu un iz sarat-acru ca de saliva amestecata cu tutun.
Sa spun ca imi place e o subapreciere; ma zapaceste, chiar daca imi amorteste dintii si—pentru cei mai sensibili—s-ar putea sa fie datator de dureri de cap. Vorba IS, “il vreau, puternic”.
In aceeasi galeata (stilistic) cu: Dior Addict.
