Weekendul asta am fost invitata, cu Una, la o ceremonie a ceaiului oferita in cinstea Norei, a doua fetita a unei familii foarte frumoase. Asa, ca sa ne cunoastem, sa ne mirosim, si sa ii aratam, inca de la inceputul vietii, cat de minunata si de puternica poate fi o comunitate de femei.
Ceaiul (japonez, din partea uneia dintre bunici) a fost servit in cescute-unicat aduse din casa celeilalte bunici, o americanca de pe vremea goanei dupa aur care le-a mostenit, in parte-i, de la mama ei si le-a pastrat ca sa le dea, dupa traditie, nepoatelor.
Intre dantelarii aurite si aburi fini, weekendul a trecut cuminte si cu ochii plini de frumuseti din alte vremuri.
…ceea ce, bineinteles, va doresc si dumneavoastra.
d
2 comments
Wow, porțelanuri fine, daaa, le iubesc la nebunie, în ziua de azi paharele de plastic sunt la mare înălțime, unde sunt cescutele astea minunate ascunse? ??? Noaptea pe inserat, vin și eu la furat??? Sunt ale tale??? Lasă-le moștenire, asa ceva e lux….mai împarte pe la alții. …😍👱👄💛💚💜💖💞💟
Ha. Nu-s, bre, ale mele. Au fost scoase la folosit de catre gazde, ca sa avem din ce bea pe masura ocaziei 🙂