Dragii mei nasosi si parfumati, dupa o vineri ca-n filme (a si-nceput, la propriu, cu cea mai destrabalata si lunga si amuzanta transmisiune #LIVE la #VinereapeViu), uichendul a venit asezat si insorit si lejer ca o invitatie la vals. E si asta o treaba, sa ai sfarsiturile de saptamana planificate (si pline), de-acu’ si pana prin octombrie… pentru ca noi, iaca, nu prea refuzam invitatii. Ne-am hotarat devreme c-om dormi cand om muri, iar lumea din jurul nostru, stiind ca zicem ca da, ne cheama.
Saptamana asta am fost partasi la doua sarbatori. Prima, formala si emotionanta, a celebrat sfarsitul unui master dificil, de studii de gen, a carei topica si directie (terapie sociala prin arta) a fost direct influentata sarbatorita [imaginati-va. O fata de dooj’ceva de ani, care merge la facultate si-i convinge, la decanat, pe mai-marii universitatii San Francisco (UCSF) sa modifice curicula pentru a fi mai incluziva si mai relevanta dpdv politic…impresionant, corect?]. Deci, iaca, o absolvire cu impact.
A doua sarbatorire a fost un chef de casa noua la unul dintre cei mai dedicati avocati de drepturile omului pe care il stim noi. Dupa o viata intreaga in care a luptat pe doi lei pentru a face dreptare celor saraci si oprimati, John S., o somitate, s-a hotarat sa iasa la pensie in stilul lui: rasunator. Si-a concentrat fortele pe un caz foarte mare (un angajat a fost concediat pentru ca a atras atentia autoritatilor ca firma la care lucra devarsa toxine in panza freatica potabila); John l-a reprezentat si a castigat un proces care a facut furori si care—dupa 40 de ani de practica—i-a adus, in sfarsit, destule fonduri din care sa-si cumpere o casa. Si ce casa!!!
Asa ca, vedeti, am avut iar un uichend colorat…desi pozele, din oaresce motiv, is toate pe rosu 🙂
Cu mult drag,
d
Mac batut, la bordura.
Intr-o galeata, niste crini sangerii.
Soneria zice “(ochiul [care se citeste ca pronumele “eu”]) tip(a)”
Pe strada mea, numai garduri in flacari.
Sumarul dizertatiei lui Maggie, asa cum l-am gasit.
Karen, o gazda excelenta si foarte gratioasa (fosta dansatoare pe Broadway, na!) isi petrece din musafiri.
Nu intrati, se bea :))
La unii—matele, la mine ploada, care-mi aduce captura zilei si mi-o depune, ofranda, la picoare.
Rosu si-n farfurie, cules la mana si cu mare pofta.
Feciorul lui John, student in Buenos Aires si unul dintre primii fani Nas de Nas, mi-a trimis din Argentina un parfum de vin, de la o vinarie :))
Colturi din casa noua, pline cu lucruri vechi.
Tare mi-s dragi oamenii care nu se iau prea in serios…. Iaca aici, o sculptura scumpa garnisita cu strasuri.
Frumusete si pe jos: un covor de la bunica, in casa la John, care l-a vazut la mine, mi l-a cerut, si acum il tine la loc de mare cinste.
