Folosit inca din antichitate la compozitii medicinale dedicate delicateturilor de asternut, moscul a devenit, din secolul VI, si cel mai infruptat, adulat, si asteptat ingredient din parfumerie. Astazi, termenul de “mosc” este adesea folosit pentru o gama mai larga de substante, care variaza de la cea originara (din “pastaia” ori “bulbul” de mosc) pana la nitro-moscuri, absolut chimice si cu potential hazard (galaxolido, la tine ma uit!!).
Desi oamenii de stiinta inca se cearta pe tema feromonilor sexuali si a rolului vermisului in peisajul facio-nazal, multi dintre ei cred a moscul e foarte asemanator ca structura cu testosteronul uman (ceea ce e posibil sa explice de ce unii il considera irezistibil). Ca sa adaugam paie pe foc, femeile sunt de pana la 1000 de ori mai sensibile la mosc decat barbatii- ceea ce, desi inca in studiu, deschide usa multor posibilitati… macar conceptual.
Profil de aroma: animalic, adanc, cald, viu, dens, fecalic, sexual, dulce, cateodata pudrat/pulverulent, fecund, stabil, organic; descris si ca: dulce, cremos, bogat, pielos, picant și chiar lemnos. Intotdeauna nota de baza. Se combina usor cu aproape toate categoriile de note si acorduri.
Moscul- provenienta si proprietati
Moscul provine de la cerbul moscat (fam.Moschidae), un animal de talie mica (50-60cm inaltime la greaban, si 12-14kg) care se găsește încă în pădurile de munte din India, Pakistan, Tibet, China, Siberia și Mongolia. Masculul de cerb moscat prezinta pe abdomen o “pastaie”/”bulb” de marimea unei mingi de golf, paroasa, si de forma lenticulata (convexa pe ambele parti, una dintre ele mai bombata), in care se afla o substanta cu care animalul atrage femelele in perioada de rut. Punguta asta cântărește 20-30 de grame in total, dintre care doar 10-20 de grame sunt materie folosibila.
Credit: https://commons.wikimedia.org
Moscul si castoreumul (de la cerb si, respectiv, castor) au nefericita soarta de-a reprezenta animalicele pentru care proprietarul glandei trebuie sa-si dea obstescul sfarsit pe altarul parfumeriei. Spre contrast, de la zibeta si capre se poate preleva material cat animalul este inca viu; inca si mai fericiti, casalotii si hyraxul furnizeaza pe gratis (excretand fara nici un cost asupra integritatii corporale) diada ambergris/hyracaeum—inchizand, astfel, lista animalelor vizate de gusturile si practicile parfumeriei universale.
Moscul (ca molecula vizata de profilul de aroma clasic) mai este secretat si de: bizam (Ondatra zibethicus, pentru care s-a gasit un mijloc chimic de extracție prin anii 1940, dar nu s-a dovedit util din punct de vedere comercial); rața de mosc (Biziura lobata) din sudul Australiei, boul-moscat, carabusul de mosc (Aromia moschata), una dintre zibete (Civettictis civetta), broasca țestoasă de mosc (Sternotherus odoratus), aligatorul american din America de Nord (care prezintă două perechi de glande, una la colțul maxilarului și cealaltă în cloaca), lynxul moscat, cateva specii de șerpi, si alte câteva animale.
Pe piata neagra, azi moscul ajunge la aproape 45.000 dolari pe kilogram fiind, impreuna cu oudul, absolutul de vanilie, uleiul de Mysore, si esenta de iasomie, printre cele mai scumpe ingrediente parfumistice din zilele noastre. (Comparativ, prețul aurului înregistrat astazi, 13-11-’18 este de $38.617.87/kg). Pentru 1kg de mosc e nevoie de aproximativ 160 de pungi/pastai, calitatea coborand de la varietalele Tonkin (din Vietnam) la moscul de Assam si Nepal, si, in cele din urma, la Carbadine (Rusia) si moscul de Himalaya.
La prelevare, substanta activa este sebumoasa si are o culoare violaceu-inchis; dupa uscare, ea devine granuloasa insa ramane onctuoasa si fina la atingere. Pe langa compusii odoriferi, ea mai contine amoniac, colesterol, grasime, si compusi rasinosi.
Pastaie deschisa. Credit: https://attarperfumes.net
Moscul- istoric
Numele de mosc vine din greaca veche, care a preluat-o din persana (“mushk”), care la randul ei a preluat-o din sanscrită( मुष्क muṣka, care înseamnă “un testicul”, dintr-o diminuare a lui मूष् mūṣ (“soarece”)).
Cerbul de mosc se cunostea din antichitate, insa unele dintre primele referințe ale utilizării sale în industria parfumurilor indică producătorii de parfumuri arabi și bizantini ai secolului al VI-lea cand, odata cu ascensiunea Islamului, parfumul a devenit nu numai parte a ritualului religios, ci si o datorie a practicantilor.
Prima mentiune in context parfumistic ii apartine lui Al-Kindi (Alkindus, nascut in anul 801, pe teritoriul Iraqului de astazi), un parinte al parfumeriei asa cum o stim noi, un documentator avid al multor retete ale vremii, si un inventator neobosit de tehnici si procedee noi (in scriiturile lui el descrie distilarea, evaporarea, si filtrarea). Printre retetele create de el si publicate in Book of the Chemistry of Perfume and Distillations se afla si cea numita ghaliya, care continea mosc, si despre care el spune:
am primit urmatoarea descriere, ori reteta, de la Abu Yusuf Ya’qub b. Ishaq al-Kindi, si l-am vazut preparand-o [si i-am facut adaugiri].
Folosit fara masura de califii din Bagdad și foarte apreciat printre arabi, moscul a fost adăugat chiar și în tencuiala moscheilor, care emanau parfum ori de câte ori erau încălzite de soare. In paralel, vindecătorii arabi (inclusiv Avicenna) și tibetani au folosit moscul in preparate-stimulent (sexual); practicanții ayurvedici au folosit-o în tratamentul tulburărilor cardiace, mentale și neurologice; în medicina tradițională chineză, moscul apare în rețetele a peste 300 de medicamente diferite.
Din Orientul Mijlociu, moscul a fost dus la curtea Frantei, unde Josephine a devenit atat de partiala tincturii incat decenii de-a randul dupa moartea ei, conform documentelor vremii, budoarul ei a mirosit a mosc.
Moscul- utilizare
Moscul este indispensabil în industria parfumurilor pentru proprietatea sa unică de a echilibra stilistic compoziția, și de a-i adăuga o notă subtilă de senzualitate și căldură. Este, de asemenea, un fixativ grozav, pentru ca reduce rata de evaporare a moleculelor mai usoare, și permite formulei originale să dureze mai mult timp.
Pana la sfarsitul secolului XIX, moscul folosit in parfumerie era, in fapt, o tinctura simpla: glanda uscată era tăiată în bucăți mici și lăsată în alcool concentrat pentru a se maturiza, de la cateva luni pana la ani de zile (cu cat mai mult, cu atat mai bine).
În 1888 au aparut aromachimicele, dintr-o eroare de proces: în timp ce experimenta cu explozivi, după o încercare de a produce o formă mai eficientă de trinitrotoluen, omul de știință Albert Baur a observat un miros plăcut în aer—mai târziu, produsul de reactie a fost numit nitro-mosc, si a deschis triada moscurilor chimice, dupa cum urmeaza:
- Nitromoscul a fost primul din familia moscurilor sintetice, insa e instabil si potential toxic;
- moscurile policiclice sunt complet chimice si usor de produs, utilizate cel mai frecvent în parfumeria si cosmetica modernă; Galaxolida, de pilda, e un mosc policiclic frecvent întâlnit în detergenții de rufe, unde mascheaza mirosul altor substanțe chimice (si e cancerigena).
- moscurile mono/macrociclice sunt extrase din plante, scumpe de produs insa insa cele mai apropiate chimic de moscul natural. Un fapt interesant despre moscul mono/macrociclic este că în jur de jumătate din populație devine anosmica la el atunci cand este inclus într-o compoziție parfumată; din acest motiv, parfumerii combină de obicei mai multe tipuri de mosc pntru a se asigura ca nota colectiva de mosc se pastreaza si ramane in compozitie asa cum a fost gandita.
Astazi, moscurile din plante vin de la Angelica, floarea-de-mosc (ambreta), si—rar—lemn-moscat.
Seminte de ambreta.
Credit: http://www.essentialoil.in
Considerente etice
Utilizarea moscului natural in parfumerie a fost reglementată în 1979, când cerbul moscat a fost inregistrat pe lista speciilor pe cale de dispariție si comercializarea pungilor de mosc a devenit ilegala conform Conventiei de la Washington.
CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora, sau Conventia de la Washington) este un tratat multilateral care vizeaza protejarea speciilor amenintate. Tratatul a fost propus ca rezultat al rezolutiei adoptate in 1963 la o sedinta a membrilor IUCN (International Union for Conservation of Nature). Conventia a fost deschisa pentru inscrieri in 1973 si a intrat in vigoare la 1 iulie 1975, punand automat sub protectie peste 35.000 de specii de plante si animale.
NOTA: Franta si Japonia NU AU SEMNAT ACEST TRATAT, si prin urmare, teoretic, pot inca aproba folosirea moscului animal din rezerve construite cu achizitii facute inainte de 1975.
Cu alte cuvinte, este posibil ca unele colectii moderne sa contina mosc animal; insa cu cat ne indepartam de anul 1979, cu atat rezervele scad, pretul creste, si braconajul pentru pietele parfumeriei private dobandeste noi dimensiuni.
Si asta nu e de mirare- daca o singura granula animalica poate parfuma peste 100.000 metri cubi de aer fara ca vreodata sa-si modifice masa, moscul este, de departe, cel mai mirositor—si cel mai persistent—ingredient cunoscut noua.
***
*material realizat din interviuri, comentariu personal, si traduceri selective pe texte de la www.discovermagazine.com, www.fragrantica.com, www.wikipedia.com, www.animalia.bio. Traducerile imi apartin.
