Senso apare initial in 1987 si se lanseaza in forta, mare, tare, si supercolorat, potrivit deceniului optzecist si in contradictie, oarecum, cu mana tipic retinuta si ulterior Chanel-izata a parfumierului, Jaques Polge.
Relansat apoi in 1992, parfumul masiv isi mai pierde din monumentalitate si coboara in uman, devenind mai prietenos, mai usor de inteles, si mai confortabil de purtat, desi si el ramane plin de de toate: fructe multe si dulcegarii (citrice, prune, piersici, ceva ca un strugure, vanilie), flori mari si carnoase (ylang, tuberoza, acorduri tropicale), picanterii (garoafe, scortisoara, Tonka), rasinoase multe, lemnarii amestecate.
Rezultatul e complicat, matur, si fara compromisuri, chiar daca mai putin particular decat altele din gen ori decat sora de casa, Diva, care facea furori de cativa ani; cu toate astea, Senso ramane, pentru cele care l-au purtat si in cuvintele multora dintre ele, un miros de fericire.
NOTA INFORMATIVA: din motive pe care inca nu le-am clarificat, Senso nu se pastreaza foarte bine nici macar in sticlele opace, asa cum e a mea. Trecerea timpului il abrutizeaza si ii ascute astringentele, astfel incat uneori il gasesc “tasat” si spre acru. E nevoie de noroc, in general, ca sa gasiti o sticla in stare perfecta–dar se poate.
ALTA NOTA INFORMATIVA: exista diferente observabile intre EdT si EdP, precum si intre editiile 1987 si post-1992, asa ca trebuie si ele luate in calcul la evaluarea conditiei unei licori; daca nu aveti termen de comparatie, luati-va, ca de obicei, dupa nas si instinct.
